Uite c-am făcut-o și pe asta! Am vorbit pentru 200 de oameni. Dragilor, am participat ca speaker la Conventia Weddingstaff Brasov. M-am dus acolo dornic să-i molipsesc și pe alții cu microbul meu: fotografia și printul. Tema discuției -“Cât de importantă este fotografia pe hârtie în relația cu mirii.” De ce am ales să vorbesc despre acest lucru? Pentru că, demersul fotografic merită o prezentare mai bună, dar merită, de asemenea, o șansă mai mare la longevitate. Cei care mă cunosc, și cei care au fost prezenți la conferință, știu că pentru mine fotografia de nuntă printată este foarte importantă. Să o luăm cu începutul. Până la eveniment am lucrat la o prezentare. Am pus pe foaie experiența mea legată de fotografie dar și despre ceea ce rămâne în urma noastra ca fotografi, imaginile printate. Am repetat. Am șters și am adăugat până am simțit că am ce trebuie. Apoi, a venit clipa în care a trebuit să vorbesc în fața celor 200 de invitați. Uaaa! Am avut ceva emoții, dar au trecut pentru că am vorbit din suflet. A fost super-fain și sper ca măcar o parte dintre cei prezenți să iubească și mai mult printul. Mulțumită mie. Am lăsat la final mulțumirile adresate celor care m-au susținut și celor care mi-au adresat întrebări.
Zilele următoare voi posta aici pe blog, un scurt rezumat despre tema abordată. Pentru cei care poate nu au reușit să ajungă săptămâna trecută la Conventia Weddingstaff Brasov și poate sunt interesați de subiect.
Mulțumesc din suflet! WeddingStaff .ro și celor cu care am avut plăcerea de a prezenta pe scenă și care au vorbit extraordinar de fain despre: Automatizare în editare ! Colorizare, tool-uri și action-uri în Photoshop ! – Ioan Braghesiu; Fotografia de nuntă, de la hobby la business – Ioan Dulghen; Cum să devii fotograf la 50 de ani? – Galia Dan; Cum să NU te promovezi online dacă ești fotograf de nuntă? – Sabina Cornovac; Cum poți realiza din fotografia de nuntă o afacere de succes. Viziune, integritate și lifestyle – George Stan; Cum să-ți găsești “identitatea” în peisajul fotografiei de nuntă – Marian Cristea; 7 pași simpli pentru a deveni un fotograf de nuntă mai bun – Mihai Zaharia; Ce este fotografia de nuntă bună? – Daniel Chindea.
Leave a reply